SafeFleet crede în viitorul electric al flotelor auto și susține demersurile electro-revoluției. Studiile în acest domeniu demonstrează beneficiile aduse de mașinile electrice și efectele pozitive pe termen lung asupra optimizării cheltuielilor.
Susținem electrificarea flotelor auto din mai multe considerente, precum:
-
Responsabilitatea socială crescută
-
Șofatul sustenabil
-
Economiile generate de alimentarea electrică vs. benzină sau diesel
-
Protejarea naturii și a sănătății
Cea mai bună viziune pe care o putem oferi asupra electrificării flotelor românești este printr-un exemplu concret implementat în cadrul flotei auto SafeFleet din România. De aceea am realizat un studiu de caz în care am comparat performanța unei flote electrice cu una de tip diesel.
Prima etapă a constat în crearea echipelor SafeFleet, după care am setat pragurile de încărcare. Agenții SafeFleet au avut trasee de efectuat în funcție de împărțirea teritorială. Pentru a analiza eficiența utilizării unui vehicul electric s-a parcurs structura pe praguri kilometrice efectuate de cele 3 vehicule Diesel într-o lună activă (ex: noiembrie).
Pentru a putea compara în mod real traseele parcurse de cele 2 echipe, am considerat o perioadă de referință de 6 luni, din iunie până în noiembrie 2018:
Șoferii SafeFleet au condus câte 3 vehicule 100% electrice și 3 vehicule non-electrice (Skoda cu motorizare 1.6 TDI), iar regimul de circulație a fost similar - urban, interurban pe drumuri europene, județene și pe autostrăzi.
Aspectele pe care le-am monitorizat au fost:
-
Numărul total de km parcurși
-
Consumul total
-
Cheltuielile totale cu alimentarea și carburantul
-
Consumul și cheltuielile pe 100 km per vehicul
Rezultatele au devenit vizibile la scurt timp după inițierea proiectului, iar concluzia a fost că la o flotă de 10 vehicule electrice putem obține o reducere a costurilor cu până la 67%:
-
Economia de consum dintre vehiculele diesel vs. electrice a fost de 110.11 Euro/vehicul
-
Pentru 10 vehicule din flotă, economia de costuri a fost 1101 Euro
-
Folosind 10 mașini electrice, costurile pot fi optimizate cu până la 67%
Nu am fost surprinși în totalitate de acest rezultat formidabil, fiind conștienți de economia de costuri pe care o poate face o flotă electrică în locul uneia tradiționale. Cifrele obținute reprezintă adevărate puncte de referință în acest studiu de caz.
Dacă vrei să vezi care au fost rezultatele exacte ale consumului celor două echipe în 6 luni, te invităm să parcurgi Ebook-ul despre Viitorul Flotelor Auto: Mașinile Electrice.
Vei avea o imagine de ansamblu clară despre ce înseamnă revoluția electrică la nivel mondial și în România și vei cunoaște partenerii de încredere ai electro-revoluției.